09.05.08
Posted in CMS at 3:34 am by rast
Ca un novice în ale Joomla ce sunt, am început prin a scrie un prim articol. După ce am intrat în partea de administrare a site-ului, trecând cu amintiri despre parola ce am setat-o la instalare, mi s-a deschis o fereastră, un fel de “control panel”, pe care aş putea-o împărţi în două: partea stângă şi partea dreaptă
control panel stanga
control panel dreapta
Am văzut, chiar stânga sus, titlul “Add New Article” şi m-am repezit cu şoarecu’ spre el. L-am deschis şi am început să scriu primul articol. Ca o remarcă, la prima vedere, ce ar putea fi interpretată ca bârfă, Joomla foloseşte un editor de text mai performant decât WordPress-ul, are mai multe opţiuni. După ce am scris titlul articolului şi un conţinut de vreo 6-7 cuvinte am dat fuga-fuguţa să văd ce a ieşit… cum se vede primul meu articol în site. Articolul nu apare. Template-urile din Joomla sunt altfel decât cele din WordPress. Odată ales un template (KIT-ul Joomla 1.5.3 are 2 template-uri preinstalate), trebuie să setezi în interiorul lui, în diverse poziţii, diferite categorii de resurse din site: meniuri, articole, etc., încă nu ştiu exact aceste categorii ce pot fi setate. Acest mod de a configura un template mi se pare mult mai flexibil decât cele de la WordPress, care au deja configurate poziţiile unde apare conţinutul, blogroll-ul, categoriile, etc.
LATER EDIT: cu prilejul acestor post/uri despre CMS-uri m-am familiarizat şi cu modalitatea WordPress-ului 2.6.1 de a UpLoad-a imagini… net superioară versiunii de acum 2 ani.
Permalink
Posted in Dezvoltare personală at 12:32 am by rast
Articolul/postul de aici este interesant nu numai prin textul post-ului în sine ci şi pentru un comentariu care conţine o idee cu care m-am confruntat personal şi care se poate foarte bine încadra în problematica dezvoltării personale. O să copii mai jos o parte din comentariul relivant:
“…angajaţi la stat. marea lor problemă, am constatat este că ei consideră ‘profitul’ ca fiind ceva ruşinos, o dovada incontestabila a umbrei caracatitei care suge sangele poporului. iar daca le reamintesti ca profitul este insasi esenta unei companii, se cam sufoca de indignare…in urma stravechii caracatite amintite…”
Între anii 2000 şi 2006 am lucrat într-o administraţie (de drumuri naţionale), de la începutul lui 2007, până în prezent lucrez la o firmă particulară. Chiar dacă sunt programator, am intrat în contact cu mentalitatea generată/generală de acea instituţie. Aşa eram şi eu pe vremea când lucram în administraţie, nu aveam ideea de profit, a trebuit să depun oarece eforturi de schimbare de mentalitate pentru a înţelege aceste percepte noi pentru mine, la cei 38 de ani pe care îi aveam pe acea vreme.
Nu vreau să-i scuz pe cei ce lucrează în aparatul administrativ, aş vrea să le atrag atenţia că acest aparat, prin mentalitatea pe care o sădeşte inconştient în modul de gândire al oamenilor, se îndepărtează de la o dezvoltare personală naturală. Viaţa, pe toate nivelele ei “foloseşte” paradigma de profit. Profitul este o încurajare a dezvoltării.
Nu vreau să mă refer la job, unde se munceşte mai mult sau unde responsabilitatea este mai mare, mă refer doar la mentalitatea sădită în atitudinea de viată. Mulţi angajaţi ai aparatului administrativ, poate au o influenţă scăzută a direcţiei practicată de job, şi în viaţa particulară… Nu mă refer doar la noţiunea de profit, ci şi la cea de a face ceva. În administraţie ţi se dau nişte bani (fonduri) în care trebuie să te încadrezi. Dacă nu îi cheltui pe toţi, ei se pierd, ţi-i ia statul inapoi. Eşti interesat să-i cheltui, chiar uneori fără o justificare majoră, îi cheltui că altfel îi pierzi. În economia reală şi în viaţa cotidiană “a nu cheltui” înseamnă economie, înseamnă potenţial de dezvoltare.
Această preocupare, de a gestiona fondurile personale/familiale, este deficitară (nu numai la noi în ţară) în zilele noastre. Dovadă este criza bancară, ipotecară, a creditelor, care a apărut şi care “a lovit”
băncile şi persoanele ce au făcut credite fără a face un calcul a potenţialului de dezvoltare personal. Nu intru în amănunt, în această arie a creditelor bancare, nu am o experienţă personală dar, în ultima perioadă, au apărut pe Internet o gamă variată de surse de informare.
Fiecare persoană ar trebui să înveţe să-şi gestioneze propriile resurse (nu numai banii), natura ştie să facă acest lucru, începând cu cocoaşele cămilelor: depozit de apă pe timpul lungilor traversări ale deşerturilor.
Permalink
09.04.08
Posted in Inteligenţă emoţională at 4:26 am by rast
Trăieşte clipe ciudate. Are stări psihice interesante, le-ar putea cataloga în categoria lucrurilor pozitive. Nu le poate defini, un fel de bucurie interioară… dar o bucurie fără motiv. Tot ceea ce îl înconjoară, atunci când vine în contact cu lumea exterioară, ar trebui să-i dea motive de îngrijorare, tristeţe sau supărare, poate chiar anxietate sau depresie. A învăţat, în ani de zile, cum să-şi stăpânească mentalul, cum să pună pază minţii, să nu-l acapareze gândurile negativiste, ce-i pot crea stări psihice dis-confortante. Vremea caldă a atmosferei îl ajută. Nu este un mistic să creadă că “i-a pus Dumnezeu mâna în cap”, este destul de acaparat de gânduri raţionale. De multe ori ăşi pune problema dacă este bine ceea ce face. Se complace într-o oarecare stare de confort psihic şi a încetat lupta pe plan material. Lumea fuge după bani, el se gândeşte că poate ar trebui şi el să ceară o mărire de salar… sau să lupte pentru o activitate aducătoare de hârtii inter-schimbabile cu produse industriale sau alimentare. Dacă ar depune o astfel de activitate, de creeare de noi şi suplimentare fonduri băneşti, ar trebui să renunţe la acele momente de regăsire de sine, de bucurie interioară dată de liniştea mentalului. Ar trebui ca mintea să-i fie ocupată cu probleme tehnice, ne-mai-fiind focus-ată pe puterea prezentului, pe simţămintele interne.
Pune în balanţă cele două stări: de bucurie interioară aproape de o inconştienţă raţională asupra viitorului; şi o stare de agitaţie mentală. Câştigă prima. Priveşte problema din alt punct de vedere: dacă va continua să trăiască în această stare multă vreme, fără a-şi pune problema unei siguranţe a viitorului, fără a da din coate pentru o bunăstare materială mai mare, cât va putea continua să trăiască o astfel de viaţă? Decât o viaţă de 30-40 de ani, cu un psihic “la pământ”, cu stări depresive sau de supărare, preferă o viaţă mai scurtă, de 2-3 ani, dar cu stări de bucurie interioară.
Nu! Nu a căzut pe panta leneviei. Simţul interior îl ţine treaz, îl pune să se documenteze asupra realităţilor sociale. Nu are o viaţă de terchea-berchea, căscând gura la stările pozitive. Însoţit de stările pozitive citeşte foarte multe noutăţi, multe ştiri din variate domenii sociale. Are un dialog interior, vede spre ce îl îndrumă simţul interior şi îşi pune întrebarea cum îl vor ajuta noile informaţii dobândite? Nu s-a canalizat spre specializarea într-un anumit domeniu, citeşte noutăţile din toate domeniile sociale; de la preţul petrolului la comportamentul emo. Găseşte şi lucruri noi, de care încă nu a auzit dar pe care, societatea sau câţiva reprezentanţi ai ei, le practică.
Nu mai judecă noile obiceiuri ale societăţii din prisma vieţii pe care a trăit-o, nu mai spune “pe vremea mea…”, încearcă să compare noile tendinţe ale societăţii cu viaţa naturală. Anumite tendinţe, privite din punctul de vedere al unor valori trecute, par a fi nişte blasfemii, nişte devieri comportamentale dar, într-o oarecare măsură, ele se apropie de natural-ul din noi, de adevărata natură umană.
Oricum, ca principiu de viaţă, atât cât i-a mai rămas să trăiască, şi-a pus în minte să aibă în continuare un control mental al gândurilor negativiste, o pază a minţii pentru a nu permite unor gânduri negativiste să se dezvolte. Înlocuirea unor astfel de gânduri, cu gânduri progresiste, pozitive. Poate şi aşa va face!
Permalink
Posted in Citate Osho at 3:32 am by rast
Atunci când au loc cataclisme, devii conştient de realitate aşa cum este ea. Ea este întotdeauna fragilă, fiecare este în pericol. Numai că, în condiţii obişnuite, eşti cufundat într-un somn adânc, astfel încât nu vezi acest lucru. Continui să visezi, imaginându-ţi lucruri frumoase pentru viitor, pentru zilele ce vor urma. Când pericolul este iminent, îţi dai seama deodată că s-ar putea să nu mai existe nici un viitor, nici un mâine, şi că aceasta este singura clipă pe care o ai…
Vremurile în care au loc cataclisme sunt revelatoare. Ele nu aduc nimic nou în lume, ele arată lumea aşa cum este. Ele te trezesc. Dacă nu înţelegi acest lucru, poţi înnebuni; dacă îl înţelegi, poţi să te trezeşti. Nu are nici un rost să îţi faci griji, deoarece vei rata această ocazie şi nici nu vei ajuta pe nimeni. Acesta este deci secretul pentru a depăşi pericolele. Soluţia este următoarea: începe să trăieşti mai intens, mai total, mai conştient, astfel încât să descoperi în tine ceva ce nu poate fi distrus de moarte. Acela este adăpostul, acela reprezintă singurul lucru sigur. Singura problemă care se pune este aceea de a folosi aşa cum trebuie fiecare ocazie care ţi se oferă. În orice ar consta ea, foloseşte-o în mod just. Dezastrul poate fi mare, pericolul este mare, însă şi ocazia este pe măsură.
“Atunci când au loc cataclisme, devii conştient de realitate”… am avut noroc şi nu m-a lovit în mod direct (până acuma) nici un cataclism. Am fost contemporan cu multe cataclisme, am văzut urmările pe la TV sau alte buletine de ştiri. Cataclismele au avut, în mod cert, o anumită influienţă asupra vieţii mele: am început să încerc să dobândesc în viaţă lucruri pe care nu le pot pierde, care nu mi se pot lua de forţe externe. Am investit mult în psihicul meu, în valori mentale. Am abandonat tendinţa societaţii actuale, implementate şi mie prin educaţie, de a acumula valori materiale… pentru a lăsa ceva în urma mea.
“Soluţia este următoarea: începe să trăieşti mai intens, mai total, mai conştient, astfel încât să descoperi în tine ceva ce nu poate fi distrus de moarte”… descoperisem în mine că ceva este nemuritor… încă de prin 1993-1994, dar simţul interior mă ghida să trăiesc mai intens, mai total (mai conştient, nu ştiu dacă am fost). Dormeam puţin, sub 7 ore pe noapte. Pe lângă faptul că eram căsătorit, aveam şi mulţi amici… mergeam în vizite, socializam. Dar, de vreo 4 ani, totul s-a stins. Nu! Nu am obosit! Încerc să adun câte ceva acolo unde ceva este nemuritor în fiinţa mea.
Permalink
09.03.08
Posted in Uncategorized at 11:19 pm by rast
Filmuleţul de aici mi-a întărit convingerea personală, împotriva curentului societăţii de azi, că actualele valori ale societăţii, considerate evoluţii ale omenirii sunt, în realitate, comodităţi involutive, care duc spre o degradare umană. Asistăm la o evoluţie a tehnologiei, maşini/motoare puternice, caroserii frumoase, etc. Toate acestea au dus la o scădere a capabilităţilor umane…
Permalink
Posted in Citate Osho at 4:43 am by rast
Meditaţia înseamnă să ieşi din minte, să priveşti mintea din afară.
Ăsta este înţelesul exact al cuvântului extaz: să stai în afară. Statul în afara minţii te face extatic, îţi aduce fericire şi slobozeşte multă inteligenţă. Când te identifici cu mintea nu poţi fi foarte inteligent, pentru că te identifici cu un instrument, eşti restrâns de un instrument şi limitele lui. Iar tu eşti nelimitat - eşti conştiinţa.
Foloseşte-te de minte, dar nu te identifica cu ea. Foloseşte-o aşa cum foloseşti alte maşini. Mintea e o maşinărie frumoasă. Dacă ştii s-o foloseşti, te va servi, dacă nu ştii s-o foloseşti şi începe ea să te folosească pe tine, e distrugătoare, e periculoasă. Ea te va băga în belele, în nenorociri, în suferinţe şi nefericire, pentru că maşina este un lucru orb. Ea nu are ochi, nu are intuiţie.
Minte nu cede, ea nu face decât să repete într-una ce ia fost inoculat. Seamănă cu un computer - mai întâi trebuie să îl alimentezi. Asta este aşa zisa educaţie, mintea e alimentată continuu cu tot felul de noţiuni. Apoi devine un depozit mare de amintiri şi, ori de câte ori ai nevoie de ceva, ea îţi furnizează, însă trebuie ca tu să rămâi stăpânul; altfel, ea începe să te dirijeze pe tine.
Nu te lăsa călăuzit de maşină; rămâi şofer. Tu trebuie să hotărăşti direcţia, tu trebuie să hotărăşti ţelul. Tu trebuie să hotărăşti viteza, când să porneşti, când să te opreşti. Când pierzi controlul şi maşina merge de capul ei, eşti condamnat.
Eu nu sunt total împotriva informaţiei. Informaţia e bună dacă e stocată în memorie şi poţi s-o găseşti uşor ori de câte ori ai nevoie. E periculoasă doar atunci când nu ai nevoie de ea şi ea ţi se bagă în suflet, te sufocă şi te obligă să faci ceva. Atunci eşti o victimă, atunci e periculoasă. Altfel e frumoasă. E un mijloc frumos, dar nu e scopul.
“Meditaţia înseamnă să ieşi din minte”… ideea asta de “a ieşi din minte” a fost, şi este, greşit înţeleasă de unii oameni. A ieşi din minte nu trebuie luat ad-literam. Nu poţi
ieşi din minte, cum poţi
intra în minte. Mintea o ai. Trebuie să-ţi controlezi/opreşti gândurile… sau măcar să le poţi observa ca un observator neutru, fără “a te identifica” cu gândurile. Este un proces greu de definit în cuvinte, dar dacă trăieşti câteva momente de astfel de stări, înţelegi foarte uşor despre ce este vorba.
“Când te identifici cu mintea nu poţi fi foarte inteligent, pentru că te identifici cu un instrument”… aş da o altă explicaţie. Când te identifici cu mintea apelezi doar la informaţiile stocate în memorie când reuşeşti să reduci “zgomotul” produs de gânduri, intri în contact cu anumite câmpuri informaţionale (morfice) şi “culegi” de acolo soluţii mai bune decât cele stocate în memoria personală.
“Foloseşte-te de minte, dar nu te identifica cu ea”… prin “a ieşi din minte” unii oameni au înţeles să “arunci” tot ce este în minte şi să trăieşti după cele ce simţi. Nu este aşa, mintea trebuie folosită pentru a interpreta şi stoca ceea ce simţi. Ceea ce simţi şi mintea se completează, unele pe altele, dar mintea trebuie să fie subordonată simţurilor. Deciziile din viaţă trebuie luate pe baza a ceea ce simţi, nu pe baze mentale, raţionale.
“pentru că maşina este un lucru orb. Ea nu are ochi, nu are intuiţie”… da! De asta spune şi Gurdjieff că omul este adormit. El “a predat” controlul propriei fiinţe: minţii. Mintea este o maşinărie care trebuie să se conformeze cerinţelor propriei fiinţe. Omul secolului XXI se lasă condus de minte, ia deciziile în baza unor valori sociele, nu în baza propriilor nevoi. Omul modern neglijează nevoile proprii şi personale doar pentru “a fi în rând cu lumea”. Asta vrea, asta are: este în rând cu lumea, dar suferă - nu-şi satisface propriile nevoi, satisface dorinţe aleatorii considerate de societate ca fiind drept normale şi de bun simţ.
Permalink
Posted in Viata at 2:04 am by rast
A ajuns la o concluzie: nu-i de aici. Nu este din această viaţă! Nu face parte din această lume! E rupt de realitate! Trăieşte într-o lume a lui şi nu vrea să trăiască în această lume! Lumea lui este plină de adevăr! E sătul de minciună! Ocoleşte minciuna, motiv pentru care a devenit un singuratic, un solitar! A ocolit oamenii care spun minciuni şi nu mai are aproape nici un contact, nici o relaţie… cu nimeni. Dacă cineva minte, dacă l-a prins cu câteva minciuni… deja îl ocoleşte, nu-i mai dă credibilitate, nu-i mai dă importanţă… şi de aceea lumea nu-l agreează. Îl consideră un inadaptat! Da! Asta este şi părerea lui: nu se poate adapta acestei lumi de mincinoşi. S-a desprin de mult de valorile acestei lumi! Se bazează pe nişte adevăruri personale!
A început să-şi lărgească orizontul! Internet-ul îl ajută, îi arată cum trăiesc oamenii şi în alte colţuri ale lumii! Tot minciună! Minciuna a devenit un stil de viaţă, o obişnuinţă! El nu vrea să se obişnuiască cu o astfel de viaţă! Nu vrea să se adapteze unei astfel de vieţi! Probabil ar putea, dar nici nu vrea să încerce. Nu vrea să încerce o adaptare la minciună, preferă să rămână un inadaptat la această condiţie socială.
Se uită la cei din jur, dacă acest stil de viaţă, bazat pe minciună, ar duce la o comunicare cât de cât acceptabilă între oameni ar face eforturi să se adepteze şi el. Dar nu! Minciunile frecvente duc la o comunicare făţişă: lumea “se suportă” unii pe alţii, din diverse intedere şi se bârfesc pe la spate, oricând prin prilejul. Asta nu este comunicare, este un mod de a pierde vremea şi de a te amăgi că nu eşti singur! În realitate, toată lumea se plânge de singurătate, chiar adaptaţi fiind. Adaptarea la minciună nu duce spre bine, la nici un nivel. Câte probleme psihice naşte minciuna. Lumea merge înainte, din ce în ce mai multe minciuni. Lumea caută medicamente chimice care să cârpească rănile psihice lăsate de minciună.
Adoptând adevărul, ca stil de viaţă şi comunicare, a avut (are şi va avea) doar de pierdut. Cu cei ce intră în contact/relaţii, spune adevărul. Acest lucru deranjează, lumea este deranjată de adevărurile spuse de el şi îl ocoleşte, îl lasă să vărbească cu pereţii. Pereţii îl iartă!
Ştie că acest stil de comunicare, bazată pe adevăr, i-a creat necontenite probleme de comunicare cu toţi cei din jur. Nu se va schimba! Va rămâne bazat pe un stil de viaţă bazat pe adevăr. Acest lucru îi dă un echilibru interior, cu mult mai apreciat decât comunicarea cu alţii, bazată pe minciună. Este hotărât: până la moarte, nu se va schimba, va respecta adevărul, chiar de va fi să ajungă să cerşească!
Permalink
Posted in Satiră şi umor at 12:31 am by rast
Atenţie! Post scris în categoria “Satiră şi umor”!
După cum scrie şi în titlul blog-ului, mă cred relativ priceput în ale programării web. Nu! Nu în sensul că sunt “cel mai tare din parcare”, am concurat pentru postul ăsta şi am pierdut 
, am fost descalificat de alţii, mai buni de gură decât mine. Cursa pentru locul I continuă, apar zi de zi noi pretendenţi şi se bat cap în cap care-i mai grozav. Eu m-am retras de pe scenă. Unii spun că nu ştiu să-mi vând marfa, că nu ştiu cum să ies în evidenţă, că nu ştiu cum să mă fac apreciat… Ba ştiu cum! Ar trebui să ma bat cu pumnii în pieptu-mi de piele, oase şi vase sanguine şi să spun că sunt deştept de mama focului. Nu fac chestii d’astea, nu că nu m-aş pricepe cum, dar mă scârbesc.
Eu, în prostia mea naturală, las faptele să vorbească. Nu-mi place să mă laud, să mă dau macho, să le spun celor din jur că tanti barza, după ce m-a aterizat în braţele celei ce aveam să-i spun “mamă”, a descărcat o basculantă de intelijenţă deasupra mea. Cu riscul de-a fi concediat din locul de muncă şi de a deveni şomer, dezvălui neşte porcării ce acum 10 minute le-am aflat şi nu mă abţin să le ţin încuiate în mintea mea. Le slobozesc pe Internet, prin intermediul acestui minunat blog! Măcar cei ce citesc să auză…
După ce am văzut porcăriile ce le voi descrie aicilea am ajuns la o concluzie: “nu fac parte din lumea asta“. Nu! Nu vreau să mă laud şi să spun că “m-am născut prea devreme”, nu-s de aici. Nu e vina berzei, nativ… şi mulţi ani am fost de p’acilea, dar de când ascult simţu’ ăsta intern şi am grijă de mine şi de mintea mea, nu mai trăiesc în lumea asta de dezorganizaţi. Simţul interior m-a făcut să fiu organizat, sistematizat, adunat, etc.
Am făcut un site web pentru firma la care dau cu sapa tastatura. L-am aburcat upload-at undeva pe Internet. Şefu’ n-a vrut să dea bani, a vrut gratis. L-am pus şi eu undeva gratis. Nimeni din firmă, inclusiv şefu’ n-a vrut să colaboreze cu mine să fac site-ul. Nu mă refer la HTML-ală sau PHP-eală sau CSS-eală, firma unde dau cu deştele în taste se ocupă de automatizări. E firmă de automatizare. Un site al unei firme de automatizări trebuie să aibă un conţinut despre automatizări. Asta aveam eu nevoie, de articole, conţinut automatist. NIMENI n-a vrut să mă ajute! Am scris ce mi-a trecut prin minte, am scris mai mult diespre programare PLC.
Şefu’, nemulţumit de ceea ce eu am făcut, a apelat la o firmă de web fraiereală, specialişti în tot ce mişcă pe Internet. Au făcut un site, de vreo lună funcţional ridicat pe o adresă web (nu-i dau numele… nu le fac reclamă gratis). Idioţenia aia a costat vreo 3.000 RON, mai mult de două salarii d’ale mele ! Şefu’ nu mi-a zis nimic, vorbeşte doar cu colegii mei… de la ei am aflat neşte chestii de mă bubuie râsu’. Şefu’ e nemulţumit! A dat pe Google neşte cuvinte cheie şi Google (Google iubeşte la mine, eu iubeşte la Google) a scos din Oraclele lui măruntaie, site-ul cel făcusem eu. Kk-tul ăla de site, de 30′jde milioane NEMA.
Io, nesimţit nebărbierit, purtător de tricou fără guler scrobit (bumbac 100%), când am HTML-izat pagina aia din mintea mea bulbucată, am ţinut cont şi de SEO, şi de o anumită organizare a informaţiilor şi de anumite practici curente de pe Internet.
Recunosc! Sunt un nesinţit-or la probleme firmei şi ale ei conducător!!! Abia azi am avut bunul simţ să arunc un ochi critic asupra kk-tului ăla de site. Nu critic prea mult ne-sistematizarea informaţiilor. Nu-mi bag greara-n gât că au preluat textele alea făcute de mine… da! stimaţi cititori, sunt un tâmpit! Niciodată nu mi-aş fi imaginat că un tip, automatist de meserie, la vreo 60 de ani, fură ia textele scrise de un programator, despre automatizări şi le bagă într-o pagină care cică e făcută de el. Nu-mi pare rău de texte! Io’s de principiul meşterului Manole oricând voi putea face ceva mai bun. Dar nu numai atât, io’s programator, textele de programare mă doare pe mine, nu ălea despre automatizări. Aaa!!! şi nu ştiu dacă aţi observat ! Îmi cam vin la gură!
De ce folosesc acea combinaţie de 2 litere de “k” atunci când vorbesc de site-ul îla de 30′jdemilioane! Uite d’asta, lucru pe care poate să-l înţeleagă oricine nu numai programatorii. Este un standard de facto, un site web are o siglă… în majoritatea cazurilor, în stânga sus. Sigla este un link la pagina de home. Sunt site-uri care au această scăpare: nu au pus sigla în link. Dacă mergeţi cu cursorul şoarecului pe siglă, nu are link spre pagina de home. Nici kk-tul ăla de site al firmei n-are.
Orice site, care se respectă şi are ca drept conţinut mai mult de 1 pagină, are un meniu (orizontal sau vertical). Prima opţiune din meniu este spre pagina de home! Aşa se practică în mod curent in Internet! Kk-atul ăla de site n-are! Dacă răsfoieşti paginile site-ului şi apoi vrei să revii la pagina de home, chix! nu ai de unde… trebe să ştergi din browser caracterele alea de după “.ro/”.
Bun! Am lămurit-o cei cu kk-tul ăla de site! Dar mă întreb: de unde a găsit şefu’ kk-tul ăla de firmă specializată în creeare de site-uri web! ATENŢIOMATO!!! Pentru cunoscători! Design al paginii cu tabele! Nema DIV-uri! Nu-i kk de pagină web?
Apropo! Încă una! Tot pentru cunoscători! Pagina e lansată de peste o lună, cu domeniu propriu şi hosting! Se poate accesa pe Internet! ATENŢIOMATO!!! Acum, după o lună de la lansare, Google nu o bagă în seamă, adică bot-ul de la Google nu a indexat site-ul. Şefu’ se dă de ceasu’ morţii să-l atenţioneze pe Google să arunce un bot şi la kk-ul lui de site. A vorbit cu colegii mei, mie nu mi-a zis nik! Colegii mei sunt puşi în priză… Aaa!! colegii mei au studii de automatizări!!!
Permalink
09.02.08
Posted in Citate Osho at 5:00 am by rast
M-aţi întrebat ce s-a întâmplat când m-am iluminat…
Am râs, un râs din toată inima, pentru că am văzut cât de absurd este să te iluminezi. E ridicol pentru că ne naştem iluminaţi, şi să te străduieşti să obţii ceva care deja există este o prostie. Tu ai deja ceea ce te străduieşti să realizezi: numai lucrurile pe care încă nu le ai pot fi dobândite, cele care nu fac parte implicit din firea ta.
ILUMINAREA ESTE ÎNSĂŞI NATURA OMULUI.
Am luptat pentru asta multe vieţi, asta a fost ţinta mea. Am făcut tot ce am putut, dar de fiecare dată am ratat. Aşa a fost să fie, pentru că nu era ceva care poate fi dobândit. Iluminarea ste natura omului, el nu o poate dobândi. Nu o poate face din ambiţie.
Mintea este ambiţioasă - aleargă după bani, putere, prestigiu. Şi, într-o zi, când se satură de toate aceste activităţi extrovertite, îşi îndreaptă preocupările către iluminare…
“ce s-a întâmplat când m-am iluminat”… nu m-a interesat niciodată ideea de iluminare. Am citit multe cărţi de filozofie/spiritualitate orientală şi nu dădeam importanţă acestui proces de iluminare. La început m-a atras literatura orientală din motive de sănătate, mai apoi de “linişte interioară” şi în final ideea de “voce interioară”, de ghid interior care simte ce să facă, ce decizii să ia în momentele importante. Mai recent, de mai puţin de un an, am intrat din nou în contact cu ideea de “iluminat”, datorită lui Osho şi Eckhart Tolle. Aşa cum definesc ei iluminarea, m-aş putea declara şi eu ca fiind iluminat. Am acele trăsături de personalitate şi atitudini de viaţă de care vorbesc cei doi. Nu consider iluminarea ca fiind ceva deosebit, un echilibru personal, o minte clară, o putere de înţelegere a lucrurilor ce te înconjoară, o linişte interioară, etc.
Ştiu nişte site-uri a unor persoane care se proclamă iluminaţi. Cunosc persoane care s-au dus şi s-au ploconit unor astfel de persoane, crezând că le vor aduce nu ştiu ce binecuvântări sau iertări divine… mă apucă râsu’ de mă doare fălcile! M-ar duce mintea: fac un site, mă declar iluminat şi aştept fraieri să-i consiliez în probleme divine. Sunt d’ăştia şi au un oarecare succes! Mint de îngheaţă Dâmboviţa!
“să te străduieşti să obţii ceva care deja există”… nu mă refer la iluminare, ci la liniştea interioară şi stările psihice de bine. Ele sunt în noi! Noi le îndepărtăm de viaţa noastră conştientă, prin fel de fel de gânduri, imaginaţii despre viitor şi amintiri re-trăite de pomană. Nu e rău să ai amintiri, să ţi le invoci în conştient din când în când, dar să trăieşti din amintiri este nociv. Nu poţi schimba nimic. Nu poţi aduce trecutul în prezent, este ca un drog… pentru câteva minute sau ore, te rupe din realitate, dar mai apoi tot în realitate ajungi, în vâltoarea vieţii şi dai piept cu greutăţile actuale, cu problemele tale personale. Căderea în realitate este mai dură, şterge acele clipe minunate de uitare datorate amintirilor.
Permalink
Posted in CMS at 3:25 am by rast
Iatămă-s cu un Joomla instalat pe calculatorul local. Procedura de instalare este simplă, ceva mai complexă decât cea a WordPress-ului deoarece cere anumite configurări iniţiale care pe WordPress sunt “default”. Dar nu sunt dificile, sunt însoţite de explicaţii; ţi se spune de ce trebuie acele configurări şi la ce folosesc în continuare.
Am avut o problemă, la instalare, dar care nu ţine de Joomla ci de instalarea lui PHP. Folosesc versiunea 5.2.3, care în fişierul php.ini, îşi setează implicit variabila “session.save_path” cu valoarea calea către un director din “Documents and Settings”-ul user-ului XP care a făcut instalarea PHP-ului. La instalare, Joomla “citeşte” această valoare şi vrea să scrie în acel director sesiunile ce le începe. Am înlocuit acea setare implicita cu “C:\temp” şi totul a mers OK!
Am instalat versiunea 1.5.3, dar deja a apărut versiunea 1.5.4, motiv pentru care voi încerca şi procedura de update. Dar mai întâi să vedem cum funcţionează cea instalată, cum se alege o temă şi cum se scriu articole noi sau se pot modifica cele vechi.
După instalare, dacă se apelează în browser adresa site-ului nou creat cu Joomla, apare o interfaţă ca cea de mai jos:
Mi se pare mai puţin prietenoasă faţă de cea iniţială din WordPress. Trebuie văzute şi posibilităţile de modificare… temele implicite cu care vine KIT-ul de instalare.
Pentru a intra în secţiunea de administrare a site-ului creat cu Joomla, se scrie în browser adresa “http://home_joomla/administrator” şi se va deschide o fereastră:
Joomla administrare
în care se introduce numele utilizatorului şi parola specificate în procedura de instalare.
O altă observaţie comparativă între Joomla şi Wordpress, dar care nu se poate trece la capitolul profesionalism
, fiind o comparaţie “la primul ochi”, ne-relevantă: Joomla are o bază de date mult mai complexă cu vreo 36 de tabele, faţă de doar vreo 10 câte are WordPress-ul. Pentru o comparaţie “aşa cum trebuie” ar fi necesară o analiză a tuturor câmpurilor, a gradului lor de inter-dependenţă şi influenţa lor asupra SEO.
Permalink
« Previous entries
